Un bărbat amnezic care nu-şi mai poate aminti evenimentele recente, foloseşte notiţe şi tatuaje pentru a da de urmă ucigaşului soţiei lui.
Secvenţa uimitoare şi antologică de la începutul lui Memento implică o crimă şi un polaroid cu un cadavru. Fotografia alunecă înapoi în cameră, glonţul e absorbit pe ţeava pistolului şi Leonard, personajul principal, începe să trăiască invers. Se spune că memoria este unul dintre elementele cheie care separă oamenii de animale şi că e un dat esenţial al condiţiei umane. Memento e preocupat de toate aspectele ei, mai ales de felul în care poate fi manipulată. Filmul lui Christopher Nolan e unul dintre acele rare şi autentice triumfuri din istoria regiei de film moderne, pentru că reuşeşte să fie inovator, proaspăt, şic şi excitant, fără să-şi obosească audienţa. Întregul film este astfel construit încât să reflecte starea mentală a personajului principal, în acelaşi timp, lăsându-i spectatorului dreptul la o proprie perspectivă.
Memento nu se rezumă la a fi doar o premisă inspirată. În definitiv, e un film noir în pură tradiţie clasică, un mistery thriller: un bărbat care nu-şi poate aminti evenimentele recente, are de dus la capăt o răzbunare şi e atras în plasa unei femme fatale impecabile şi implacabile (Matrix babe Carrie Anne Moss). Ceea ce face filmul deosebit este structura sa inovatoare – începe cu finalul şi se sfârşeşte aproape de început. E filmat şi editat în aşa fel încât evenimentele sunt prezentate într-o cronologie inversă. Mai mult, există două poveşti paralele care se intersectează şi care alcătuiesc un puzzle revelator, unde suspansul ameţitor rezonează cu emoţia pură.
5 comentarii